• Publicitate

Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Explicatii detaliate despre analizele medicale, medici, locatii, formulare, costuri
Răspunde

Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Mesajde serena2008 » 23 Feb 2014, 11:35

M-am gândit sa împărtășesc experiența noastră privind examenul medical, gândindu-ma ca va fi utila si altora. Am fost programati la Dr Zoltan la ora 10.30. Ajungând devreme, la 09.30, am întrebat la informatii daca am nimerit locul, si daca Dr era acolo. L-a sunat, confirmând programarea, si ca ne așteaptă la etajul 3 la ora stabilită. Am mers la o cafeterie, am servit un ceai si un croasant( domnul Dr ne-a permis sa luam micul dejun), iar cu 5 minute înainte, am urcat la etajul 3 al spitalului. Acolo a venit domnul Dr, ne-a cerut Pașapoartele, probele de urina( cu care am venit de acasa) si formularele medicale trimise de ambasada. După cca 10 minute, a revenit, ne a luat in cabinet pe mine si fetele, soțul rămânând afara in sala de așteptare. Examenul a decurs foarte ușor, simplu, cu întrebări punctuale, cele mentionate in formulare, pe fete le am dezbrăcat pana la Brau, le a ascultat la inima, plămâni, le a palpat pe abdomen, pe cea mare a pus o sa citească câteva litere după panou. Același lucru si la noi, Adulții, in plus ne a luat tensiunea, sângele si ne a cântărit. La copii i am spus eu măsurătorile si kg.

După, am coborât un etaj mai jos, la raze, unde după cca 15 minute am terminat, radiografiile durând doua minute, insa a trebuit sa așteptăm pe sala pana ce ni s a spus ca totul este ok si ca putem pleca. Am plecat direct la Gran, deoarece nu a fost nevoie sa revenim la domnul Dr. Ni s-a spus ca daca in 7 zile nu ne suna, înseamnă ca totul este ok.

In ceea ce privește cazarea, am fost acuzați in complexul acesta de apartamente
http://all-4uapartments.eu

Am plătit 55 € PTR un Ap cu 2 camere utilat complet, + taxa de turism de cca 1,8€+ o garanției a cheii de 10€, pe care am recuperat-o a doua zi,dimineața.

Am venit cu trenul, din gara am luat linia roșie de metrou, M2 pana la stația Astoria, unde am continuat pe jos foarte puțin, cca 400m pana la apartament.

A doua zi dimineața, am luat din nou metroul de la stația Astoria, in direcția Deli palyaudvar, iar la penultima Stație, coborâți si luați autobuzul 155, 4 stații pana la spital. Va lasa fix in fata spitalului.

Daca mai aveți si alte întrebări, cu multă plăcere. Bafta tuturor!!!:)
DCS-21.09.2011 CSQ POSTA-18.10.2013
D2-1.11.2013 /IUC-16.12.2013
FM-13.02.2014 /IV- 24. 04. 2014
Avatar utilizator
serena2008
Imi place aici si raman...
Imi place aici si raman...
 
Mesaje: 468
Membru din: 21 Aug 2011, 09:02
Localitate: Craiova, RO
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Publicitate

Re: Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Mesajde next007 » 05 Mai 2014, 05:59

Si as vrea sa intreb....cei care ati facut in ultimul timp analizele la Budapesta,indiferent la ce doctor....la OIM am inteles ca rezultatele se trimit online,in 3-5 zile de la efectuarea analizelor si se primeste un mail ca o confirmare de primire sau mai bine zis o confirmare cum ca analizele sunt ok si au fost trimise catre CIC.Asa este si la Budapesta? Anul trecut rezultatele se trimiteau cu firma de curierat,din cate stiu.Multumesc
CSQ-11.12.2012
D2-21.01.2013
MONTREAL-03.07.2014
Avatar utilizator
next007
Imi place aici si raman...
Imi place aici si raman...
 
Mesaje: 382
Membru din: 21 Mai 2010, 11:15
Localitate: Montreal,Ca
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Re: Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Mesajde serena2008 » 05 Mai 2014, 06:10

next007 scrie:Si as vrea sa intreb....cei care ati facut in ultimul timp analizele la Budapesta,indiferent la ce doctor....la OIM am inteles ca rezultatele se trimit online,in 3-5 zile de la efectuarea analizelor si se primeste un mail ca o confirmare de primire sau mai bine zis o confirmare cum ca analizele sunt ok si au fost trimise catre CIC.Asa este si la Budapesta? Anul trecut rezultatele se trimiteau cu firma de curierat,din cate stiu.Multumesc



Nu, la Budapesta nu primesti niciun mail ca totul este ok, asa cum se procedează la București. Dr Zoltan îți spune doar dc in 10 zile lucrătoare nu primim nicio alta solicitare de analize suplimentare, totul este in regula. Si da, analizele se trimit online. La mine ca sa zic asa, confirmarea ca totul este ok, a fost Recepția analizelor de catre cic pe 22.02.2014, deci, la 2 zile dupa analize. Aceasta data o stiu din mailul primit pentru IV.
DCS-21.09.2011 CSQ POSTA-18.10.2013
D2-1.11.2013 /IUC-16.12.2013
FM-13.02.2014 /IV- 24. 04. 2014
Avatar utilizator
serena2008
Imi place aici si raman...
Imi place aici si raman...
 
Mesaje: 468
Membru din: 21 Aug 2011, 09:02
Localitate: Craiova, RO
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Re: Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Mesajde next007 » 05 Mai 2014, 06:19

Multumesc pt raspuns...!
Este sigur faptul ca se trimit online??? V-a spus dnl doctor asta???
Oricum mi se pare o diferenta mare intre ceea ce v-a spus doctorul,10 zile de asteptat si CIC ul sa primeasca in 2 zile rezultatele.dar....
Formularele primite de la cic pe mail le ati dus printate,nu??? nu le ati trimis pe mail,asa cum se procedeaza la OIM Bucuresti?
CSQ-11.12.2012
D2-21.01.2013
MONTREAL-03.07.2014
Avatar utilizator
next007
Imi place aici si raman...
Imi place aici si raman...
 
Mesaje: 382
Membru din: 21 Mai 2010, 11:15
Localitate: Montreal,Ca
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Re: Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Mesajde serena2008 » 05 Mai 2014, 07:05

next007 scrie:Multumesc pt raspuns...!
Este sigur faptul ca se trimit online??? V-a spus dnl doctor asta???
Oricum mi se pare o diferenta mare intre ceea ce v-a spus doctorul,10 zile de asteptat si CIC ul sa primeasca in 2 zile rezultatele.dar....
Formularele primite de la cic pe mail le ati dus printate,nu??? nu le ati trimis pe mail,asa cum se procedeaza la OIM Bucuresti?


Nu este o diferența mare. Dr ne a spus ca dc trec 10 zile lucrătoare, adica 2 sapt fara sa ne sune, inseamna ca totul este ok. Ca cic a confirmat ok ul pe 22.02, adica in 2 zile...cu atat mai bine ptr noi...perioada este de la 2-10 zile de așteptare... Si da, formularele sunt e-medical, asa se cheama, adica folosește aplicatia de trimitere online. Da, formularele le am dus printate, fara a fi nevoie in prealabil sa le trimitem pe mail, asa cum se procedează la București.
DCS-21.09.2011 CSQ POSTA-18.10.2013
D2-1.11.2013 /IUC-16.12.2013
FM-13.02.2014 /IV- 24. 04. 2014
Avatar utilizator
serena2008
Imi place aici si raman...
Imi place aici si raman...
 
Mesaje: 468
Membru din: 21 Aug 2011, 09:02
Localitate: Craiova, RO
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Re: Examen medical Dr Zoltan- Februarie 2014

Mesajde next007 » 05 Mai 2014, 07:08

Multumesc frumos pt raspunsuri.Preturile parca sunt...150 euro de adult ,nu?
CSQ-11.12.2012
D2-21.01.2013
MONTREAL-03.07.2014
Avatar utilizator
next007
Imi place aici si raman...
Imi place aici si raman...
 
Mesaje: 382
Membru din: 21 Mai 2010, 11:15
Localitate: Montreal,Ca
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Următorul

Înapoi la Canada - Examenul medical pentru dosarul de emigrare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 7 vizitatori

  • Publicitate