• Publicitate

Povestea noastra din Canada

Aceasta rubrica ofera celor deja stabiliti in Canada posibilitatea de a publica un jurnal descriind experientele personale din aceasta tara. Pentru a evita comentariile nedorite, initiatorul discutiei poate restrictiona tehnic posibilitatea celorlalti de a raspunde mesajului initial, oferindu-i astfel dreptul de a fi singurul autor in propriul jurnal canadian. Atentie: lansarea de topice noi in cadrul acestei rubrici este rezervata celor care au ajuns deja in Canada.
Răspunde

Povestea noastra din Canada

Mesajde radu1 » 30 Iun 2010, 10:17

Acum, dupa 3 ani si 7 luni de Canada m-am hotarat sa va spun si povestea noastra. Mai intai, cate ceva despre noi…Ploiesteni get-beget, eu, 35 de ani, am lucrat in tinerete ca agent de securitate la Bingo Europa Ploiesti(am facut ceva karate, ajunsesem la centura maro) apoi ca jurnalist in Bucuresti pe la Cotidianul si apoi timp de 6 ani si ceva la defunctul(de-acum) ziar Realitatea romaneasca. M-am ocupat in special de domeniul justitiei, deci am fost foarte aproape de toate marsaviile care se faceau in sistemul asa zis justitiar romanesc. Sotia, 36 de ani, a terminat ASE-finante –contabilitate si era director economic la firma tatalui ei. Mai avea si un magazin, nu butic, dar nici super-market, care aducea bani frumusei, deci pot spune ca eram bine, spre foarte bine financiar. La un moment, insa, dat a inceput sa ne streseze cam tot ce se intampla in tara, eu veneam mai mult decat nervos din cauza a ceea ce vedeam si scriam. Scanteia declansatoare a fost un anunt al unei firme de emigrare, Via Canada parca, si a zis sa facem un test sa vedem care ne sunt sansele…zis si facut..am platit 500 de mii in 2005, am vazut ca suntem oarecum ok, mai trebuia ridicat nivelul de franceza si am decis sa incepem procedurile. Atunci am descoperit si realizat.com (Saru’-mana si MERCI!!!) si totul a devenit din ce in ce mai limpede. Am trimis dosarul, singuri, nu prin firma, am avut interviul, pe care insa l-am picat din cauza francezei. Nu-i nimic, capul sus, mergem mai departe. In paranteza fie spus, au fost doua persoane care s-au bucurat de esecul nostru, respectiv mama si soacra. 
Intorsi de la Bucuresti, ne-am oprit direct la Alianta franceza din Ploiesti si ne-am inscris la cursuri. Asta se intampla in vara lui 2005. Se spune ca un sut in fund e un pas inainte…s-a aplicat si la noi…desi initial eram decisi sa venit la Montreal, chiard aca nu cunosteam pe nimeni, la curs sotia s-a imprietenit cu o fata care se pregatea sa vina in Québec ville unde o asteptau sora si matusa ei. La insistentele ei, vreau sa va spun ca a si vorbit cu ai ei, fara sa ne intrebe nimic, am luat toti calea Capitalei nationale. Excelenta alegere!
In toamna am terminat cursurile, am retrimis dosarul, convocare pentru interviu in mai 2006, totul a mers excellent si intrarea in linie dreapta. La medicale, doctorul a intrebat-o pe fetita noastra, Raluca, avea pe atunci 6 ani ce vrea sa devina in Canada, iar ea i-a raspuns ca vrea sa fie zana!
A sosit si ziua plecarii, eu, sotia si cei doi copii(Silviu avea 10 ani si ceva), plus valizele de rigoare. Nu va povestesc despre jalea de acasa si cea de la aeroport. Mama nu a suportat sa vina cu noi la aeroport, a venit doar tata si fratele meu, plus soacra si cumnata. Plansete, imbratisari, in special pentru copii…acolo era durerea mare. Aterizare la Mtl, dupa 14 ore de drum, cu escala de 3 ore la Londra. Dupa formalitati, vamesii au fost impresionati de oboseala copiilor si s-au miscat extraordinar de repede, am iesit si am intalnit familia Mihaelei, prietena noastra, care ne astepta cu doua VAN-uri inchiriate. Saruturi, imbratisari si flori, de parca ne cunosteau de o viata. In treacat fie spus, matusa este in Qc de vreo 23 de ani, iar sora de vreo 12…Inca trei ore cu masina si iata-ne ajunsi in noul oras. Acolo il cunoastem pe sotul matusei, quebecos…un om extraordinar care a facut totul sa ne ajute si sa ne simtim cat mai bine. Ne-au cazat la ei timp de o saptamana fara sa ne ceara un cent. Mai mult, Doina,matusa, si-a luat concediu o saptamana si a a alergat cu noi peste tot pentru acte, plus apartament. Pe 15 decembrie 2006, ne mutam déjà in noul apartament, in Ste-Foy si eram pregatiti sa luam viata de la capat. Am inceput imediat sa cautam scoala pentru copii si am gasit una, la 5 minute de mers pe jos. Pe 10 ianuarie incepeau déjà scoala, fetita la maternelle, iar baiatul in anul 4 primar. Dar sa nu anticipam…In prima noapte am dorit pe jos, pe paturi, multe, date de Doina. In apartament nu era nimic, decat valizele noastre. A doua zi, am primti doua saltele gonflabile, unde i-am instalat pe copii, eu si sotia dormind inca pe jos…dupa inca o zi, am primit o noua saltea, dubla si viata a inceput sa ne surada. Intre timp sotul Doinei, Gaetan ne-a ajutat sa ne gasim ceva mobila ieftina, un miniaragarz electric, un televizor si… un brad de Craciun. Aici trebuie sa va povestesc ceva care m-a impresionat extraordinar. Pe 23 dimineata m-am dus la Metro sa fac ceva cumparaturi pentru masa de Craciun. Nu aveam masina, dar era destul de aproape…sa zic 1 km si jumatate pe jos. Ma duc, incarc carutul cu de toate si ies…aveam vreo 7-8 sacose Metro de plastic. Cand mai aveam vreo 300 de metrei pana acasa, trei sacose mi se rup si totul cade in zapada..ma uitam prostit si nu stiam ce sa fac, pentru ca nu aveam posibilitate sa mai pun ceva in celelalte sacose care gemeau, déjà. In acel moment un cuplu la vreo 40-45 de ani ies dintr-un bloc si ma vad…niciuna, nici doua se apropie, ma intreaba de adresa, imi iau sacosele din mana, aduna tot ce era pe jos si le baga in sacose ecolo din portbagajul lor si ma duc pana in casa. Nu mi-a venit sa cred…
Sa reluam firul…Ne-am instalat, telefon, internet, (laptop adus de acasa) cablu…primul lucru, am intrat pe emploiquebec.net si am inceput sa caut de lucru pentru ca ne speriam de viteza cu care se duceau banii cu care veniseram din tara. Vreau sa va spun ca si eu si sotia eram decisi sa facem orice, pentru ca nu am fost crescuti in puf. Asa ca pe 22 ianuarie 2007 incepeam primul pemu serviciu, ca plongeur, adica spalator de vase, la restaurantul Tuscanos. Munca multa, grea, salariul minim, dar eram multumit ca nu mai spargem banii. Dupa aproape o luna, isi gaseste si sotia, la o fabrica de ambalat, unde insa nu a lucrat decat 3 zile…era departe si transportul in comun deficitar. A renuntat dupa ce a asteptat 30 de minute in statie un autobuz la minus 30 de grade…a venit aproape degerata…a doua zi ne-am dus si ne-am cumparat prima masina, un Chrysler Neon, 1998. Si-a facut treaba…la banii care i-am dat… 
Intre timp copiii au inceput scoala...toate temerile noastre s-au spulberat imediat...super bine primiti, in clase normale, nu de acueil...dupa trei luni o rupeau déjà in québécoise. Pentru ca am si o diploma de bucatar, dupa doua luni am lasat spalatul vasleor, si am trecut in bucatarie ca ajutor de bucatar…un pic mai bine…sotia isi gaseste si ea de lucru la un hotel, ca femme de chambre, in week-end, plus la o boulangeries, ca ambalator joia si vinerea…
In ziua de 22 martie, am primit si o veste tragica…tatal meu a murit in urma unui AVC…avea 56 de ani…Am strans din dinti si am continuat…

va urma...
Ville de Quebec
radu1
Mereu prezent...
Mereu prezent...
 
Mesaje: 1711
Membru din: 13 Feb 2005, 12:49
Localitate: Quebec
A multumit: 17 ori
I s-a multumit: 5 ori

Publicitate

Mesajde radu1 » 30 Iun 2010, 10:19

Continuare...

In mai, am renuntat la restaurant pentru a deveni pizza-man, la sfatul uni amic roman, care locuia pe aceeasi strada cu noi…Merci!!! Era la 5 minute de mine, pe jos…copiii erau rasfatati cu pizza, shaorma, plus ca eram platit destul de bine…iar bacsisul, ce sa mai zic…am avut multe zile de 30-40 si 50 de dolari pe zi…insa munceam numai de noapte, de joi pana duminica…vineri si samabata prograul era de la 5 seara la 5 dimineata…insa nu ne plangeam…stiam ca va fi si mai bine…Sotia a renuntat la bulangerie pentru A&W, plus hotelul…In iunie, francizarea la universitatea Laval…de luni pana vineri, de la 8 la 4…plus serviciul…nu a fost usor, dar ne-am descurcat…cum veniturile erau consistente, ne-am mobilat apartamentul, masina de spalat, frigider, plasma 40 pouces, etc…plus ca reuseam sa-i trimit mamei cate 200 de dolari pe luna…Atunci am schimbat si masina, am dat Neonul si am cumparat un Hyundai Accent nou-nout, full-option…14 mii de dolari, platiti cash…jumatate erau bani stransi din pizza, jumatate banii de acasa, de care nu ne atinseseram decat la inceput…
Apoi a venit o alta veste…cea mai minunata…Sotia mi-a spus ca este insarcinata…Ne-am decis impreuna sa-l pastram…A venit si toamna si am decis ca e vremea studiului…Sotia, cu burtica, s-a inscris la un BAC in Administration d’affaires, eu la un certificat in jurnalism. De sarbatori ne-am fost in Romania, trei sapatamani. Am zi ca asta a fost prima si ultima vizita pe meleaguri mioritice
Cum inca lucram, franceza nu era la intaltime, lucrurile nu au mers bine pentru mine la scoala, am cazut un curs si, desi am primit permisiunea sa continui pentru ca aveam experienta, am decis sa renunt…astazi nu-mi pare rau…sotia a continuat…sarcina a mers bine, scoala asa si-asa…pe 23 aprilie, la 3,40 dimineata a nascut-o pe Catherine-Mihaela. Eram nebuni de fericire, plus ca aveam déjà loc la gradinita, gratie aceleiasi familii care locuia langa noi si care ne-au recomandat la gradinita unde mergea fiul lor de trei ani. O gradinita minunata. Evident, o a doua masina era mai mult decat necesara. Zis si facut, insa de data asta un second-hand, un VW Jetta 1999...inca funsctioneaza la parametrii optimi...:)
In august 2008 am terminat cu pizza si m-am angajat ca agent de securitate la o firma privata…la inceput am regretat, pentru ca eram ultimul pe lista si faceam putine ore. In septembrie am inceput sa fac un AEC in Securitate industriala si comerciala cu durata de 9 luni..aveam si prêt-bourse, plus ce castigam cu serviciul, eram la limita, mai ales ca nici sotia numai lucra, doar assitance-parentale plus bursa de la facultate. Insa eram fericiti ca suntem departe de Romania.
Cum nevoile au crescut, in decembrie 2008 ne-am mutat intr-un 5 si jumatate…plus 2 bai…super…dar 200 de dolari in plus la chirie…Anul 2009 a fost dificil…nu stiu de ce, dar parea ca nimic nu merge…iar am strans din dinti, ne-am zis ca e doar o perioada si mergem inainte…singura consolare, copiii mergeau extraordinar de bine la scoala, note cu mult peste media clasei…amandoi…de cate ori m-am dus la o sedinta, ieseam de-acolo mandru ca un paun…spre vara am inceput sa am regulat 40 de ore si lucrurile au reintrat pe fagasul normal…tot atunci sotia a dat un examen la guvern pentru un post de tehnician en administration fiscale…l-a luat si a inceput stresul asteptarii…In septembrie am gasit si trecut si eu un concurs, pentru gardian la Ministerul securitatii publice…pana la sfarsitul anului am avut amandoi cate un interviu, pe care nu l-am luat…nu-i bai, vor mai fi si altele…intre timp copiii au crescut, Silviu este in secondaire1, Raluca in 3-primaire, iar Catherine creste vazand cu ochii…a inceput sa vorbeasca o queberomana de mai mare dragul…Craciun, Revelion, Paste…toate trec ca un fulger si apoi o noua veste buna…sotia este chemata la un interviu pentru Revenu Quebec…dupa 2 sapatamni de emotie primeste telefonul mult asteptat…sunteti angatata! Pe 10 mai a inceput lucrul…Si cum o bucurie nu vine niciodata singura, spre sfarsitul lunii mai primesc si eu un telefon, o convocare pentru un interviu. Aveau nevoie de doi gardieni la Assemblée Nationale Québec…pe 7 iunie interviu, dupa 5 zile primesc raspuns afirmativ, iar pe 14 iunie iata-ma intrat in tagma functionarilor publici. Nimic mai minunat…sotia are un super job, eu la fel, copiii sunt minunati, sanatosi, invata bine…vorba lui Gaetan, sa mai zica cineva ca imigrantii o duc rau in Québec!
Povestea nu se opreste aici ea continua, pentru ca vrem si mai mult. Si stim ca se poate. Vrem sa calatorim, pentru ca in afara de drumul in Romania, nu am iesit decat odata, intr-o calatorie de o sapatamana, de 1800 de km cu masina in Noua Scotie si Nouveau-Brunswick… a fost super…dar nu de-ajuns…
Probabil ca am omis mai multe chestii, dar pe masura ce-mi voi aminti le voi posta pentru ca poate va fi de folos cuiva. Ceea ce vreau sa va spun, in special noilor veniti, sau celor care intentioneaza sa vina aici, este sa nu dezarmati niciodata. Mai devreme sau mai tarziu soarele va iesi si pe strada voastra. Totul este sa fiti decisi si sa aveti rabdare. Timpul le rezolva pe toate. Noi ne dadeam cinci ani pentru a ne aranja…am devansat cu aproape un an si jumatate!
Ville de Quebec
radu1
Mereu prezent...
Mereu prezent...
 
Mesaje: 1711
Membru din: 13 Feb 2005, 12:49
Localitate: Quebec
A multumit: 17 ori
I s-a multumit: 5 ori

Mesajde Etu » 30 Iun 2010, 10:32

Nota 10 dragule...impresionant...
A+
Avatar utilizator
Etu
Sunt de-al casei...
Sunt de-al casei...
 
Mesaje: 1177
Membru din: 08 Dec 2004, 22:18
Localitate: Montreal,Qc,CA
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 2 ori

Mesajde carmencita2010 » 30 Iun 2010, 15:10

Foarte frumoasa povestea si incurajatoare. Multumim ca ti-ai facut timp sa relatezi. Pentru cei care suntem in plin proces de emigrare este binevenita povestea ta.
Bafta in continuare!
Din 4 iulie in Gatineau, Québec
Avatar utilizator
carmencita2010
Am aflat de voi...
Am aflat de voi...
 
Mesaje: 87
Membru din: 24 Mar 2010, 02:58
Localitate: Gatineau,Qc,CA
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Mesajde radu1 » 30 Iun 2010, 16:05

carmencita2010 scrie:Foarte frumoasa povestea si incurajatoare. Multumim ca ti-ai facut timp sa relatezi. Pentru cei care suntem in plin proces de emigrare este binevenita povestea ta.
Bafta in continuare!


Merci pentru urari...
Ca o completare...nu va speriati de Ville de Québec...eu unul nu am intalnit si nici nu am auzit despre rasism sau alte povesti din acestea indreptate inspre romani...
Ville de Quebec
radu1
Mereu prezent...
Mereu prezent...
 
Mesaje: 1711
Membru din: 13 Feb 2005, 12:49
Localitate: Quebec
A multumit: 17 ori
I s-a multumit: 5 ori

Mesajde bibi2adi » 30 Iun 2010, 16:46

Bafta si la mai mare Radule!
bibi2adi
Sunt de-al casei...
Sunt de-al casei...
 
Mesaje: 984
Membru din: 05 Sep 2007, 04:10
Localitate: Montreal,Qc,CA
A multumit: 0 data
I s-a multumit: 0 data

Următorul

Înapoi la Canada - Povestea MEA

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 11 vizitatori

  • Publicitate
cron